Îi era teamă că dacă l-ar ține prea mult, ar pierde sentimentul ăsta – înălțarea și prăbușirea plămânilor ei prea slabi, fluturii ce-i amorțeau mintea, inima-i zdrobită de atât de multă fericire.
Ea își are decât cuvintele, părțile rupte și visele prea ambițioase, iar el are doar genele-i lungi, ochii scânteietori și plăcerea de a iubi. S-au cunoscut in centrul tumultos al unui uragan ce crea dezastre, ca apoi să se înnece în portocaliului cerului de amiază.
Pentru totdeauna era la câteva luni distanță, trei silabe mai aproape de sufocare, dar cuvintele n-au contat prea mult pentru ea oricum. Îi prefera degetele plimbându-se pe cutia toracică în ritmul acordurilor de vioară. Îi prefera ochii aprinși într-o stare de agitație și dorință, de acțiune și reacțiune, de a iubi și a te simți iubit.
Pentru totdeauna și-au șoptit printre centimentrii de carne și căldură așternute pe cearșafuri de mătase.
El urăște cuvintele și vorbește în fraze simple. Știe că cele mai importante cuvinte sunt cele pe care nu a învățat niciodată cum să le spună. Ea este îndrăgostită nebunește de povești și imagini, fără să fie capabilă de a sta prea mult într-un singur loc. Nu e obișnuită cu artificii explodând în spatele unor ecrane mari de film, iar el nu e obișnuit cu galaxii ce i se deschid, promițându-i o viață mai bună decât a sperat vreodată.
El i-a devenit drog, iar ea i-a devenit motiv de a trăi. Își inserează pasiune în vene, iar ochii le sunt strălucitori ca cerul nopții. Își respiră aerul unul altuia și se simt fericiți, se simt divini.
Așternuturi încurcate în jurul unor trupuri ce emană frumusețe. Iar când soarele răsare, raze de mov și auriu vărsate peste obrazul ei și pe spatele lui, le oferă motivul pentru care să trăiască o altă zi.
