Sursă foto

Am o problemă.

Tu mereu ai o problemă.

Nu vrei să știi care?

Dacă mă va îngrijora și pe mine, nu.

Exact de-asta ar trebui să o știi.

Sau nu.

Dar…

NU.

Ok.

Mulțumesc.

Dar de data asta chiar e ceva important.

Bine, bine, spune.

La ce te-ai gândit prima dată când m-ai întâlnit?

Asta nu e o problemă. E o întrebare.

Știu.

Și cum ar trebui să răspund la ea?

Nu știu dacă ți s-a explicat vreodată, dar tot ce trebuie să faci e să deschizi gura și să scoți sunete.

Ha, ha.

Atunci răspunde la întrebare.

M-am gândit că ești frumoasă.

Vezi, asta e imposibil.

De ce?

Pentru că prima dată când m-ai cunoscut a fost online.

Nu la fața ta mă gândeam când am spus că erai frumoasă, ci la cuvintele tale.

Și ce înseamnă asta?

Înseamnă că în tot abisul ăsta ce formează un web de oameni, frumusețea cuvintelor tale scrise pe firele pânzei au ajuns până la mine și așa te-am găsit. Ai aruncat o întrebare în oceanul internetului, într-o sticluță, menită să o deschid eu.

Care era întrebarea?

De ce lucrurile frumoase sunt întotdeauna așa singure?

Ai aflat răspunsul?

Da.

Mi-l spui?

Ce e frumos e menit să fie singur, căci altfel sufletul își pierde ce e cu adevărat fantastic în interiorul lui.

Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *