 |
| Sursa: aici |
i.
Iarna
era timidă. Niciodată nu a avut prea multe de spus. Ocolea murdăria,
căci știa să meargă doar prin alb. Obrajii ei aveau întotdeauna culoarea
unui vin roșu. A iubit decât o dată și când a făcut-o, și-a pierdut
inima. A realizat că oamenii frumoși merită mai multă dragoste decât ea,
așa că sunt îndreptățiți să ia dragoste de la alții mai puțin virtuoși.
(A iubit un băiat care n-ar fi iubit-o vreodată înapoi)
ii.
Numele
lui era Primăvară, un nume neobișnuit pentru un bărbat, dar care atunci
când era rostit picura nectar în urechile fecioarelor. Zâmbetul îi era
strălucitor, crescând dinte cu dinte până ajungea să gâdile norii. Ochii
i se mișcau de la femeie la femeie și șarmul lui cucerea și cele mai
neîmblânzite inimi. Dar exista una pe care nu reușea să o facă să
înflorească, oricât de multe rădăcini ar fi plantat. Se simțea precum
pasărea și albina pentru floarea ei fără polen. De fiecare dată când
făcea un pas înainte, ea se trăgea înapoi. Încerca să se consoleze cu
alte femei, dar tot ce vedea era chipul ei printre cearșafuri. Era vânat
de cineva intangibil, așa că Primăvară a început să-i caute o
înlocuitoare într-o lume care nu putea să-i ofere nimic.
(A iubit o fată care nu l-ar fi iubit vreodată înapoi)
 |
| Sursa: aici |
iii.
Toată
lumea îi spunea Vară pentru că avea ochii aurii și la fel de mulți
pistrui ca stelele de pe cer. Era sălbatică și nesăbuită, întotdeauna
miezul nopții găsind-o pe jumătate goală în ocean, lăsându-se în bătaia
valurilor. Deși radia frumusete, vedea lumea în non-culori și întuneric
și nu trecea o zi fără să-i trimită vederi morții. Toată lumea o iubea
pentru că îi făcea pe toți să se simtă în viață. Ea amintea tuturor că mâine este doar ieri trăit
cu două zile mai devreme. Cu toate astea, plămânii ei erau inundați de
lacrimi torențiale. Nutrea sentimente pentru Soare în grădina inimii ei
și încerca în fiecare zi să le ucidă cu arșită pentru a nu se da de gol.
Mereu a avut câte un iubit, dar niciunul căruia să îi poată spune te iubesc fără
să se simtă nesinceră. Îi spunea însă asta Soarelui în toate diminețile
când se întâlneau, dar niciodată cu voce tare, ci doar șoptit, în
umbre, unde el nu putea vreodată ajunge. Îi păsa prea mult de ceea ce
spuneau ceilalți, îi era teamă ca stelele să nu o blameze pentru că s-a
îndrăgostit de dușmanul lor de-o eternitate.
(A iubit un băiat care nu ar fi putut-o iubi vreodată înapoi)
 |
| Sursa: aici |
iv.
El e Toamnă, copiii
șopteau prin săli de clasă în timp ce un băiat cu păr portocaliu trecea
pe holurile școlii. În prima zi de școală le-a spus tuturor că secretul
lui era să facă fețe din dovleci galbeni. Toți au râs de el, așa că
întotdeauna stătea în fundul casei, mestecând gumă. Era timid și cam
împiedicat, niciodată nu reușea să facă 3 de pași fără să se
dezechilibreze. Era atras de fata din primul rând care scria nervoasă în
caiet, fără să spună vreodată ceva. Îl nedumerea, îl agita, se colora
tot la față doar la gândul că ea i-ar putea rosti numele. Și s-a
întâmplat odată, când jucau într-o piesă de teatru. Nu și-ar mai fi
dorit să iasă din acel personaj vreodată. S-a îndrăgostit ca nebunul de o
fată cu care nu a vorbit vreodată, iar tristețea lui se împrăștia
printre frunzele copacilor cum cădeau și printre păsările ce fugeau din
preajma lui.
(A iubit o fată care nu l-ar fi putut iubi vreodată înapoi)
