Iosif pare tot mai atras de Cristiana dintre toate participantele, ea este cea care l-a făcut să-și piardă, într-un fel, echilibrul, însă el preferă să se retragă. Când a observat-o discutând cu Robert, s-a ridicat imediat de la masă, semn că situația l-a deranjat. Să fie vorba de gelozie? Iosif le-a spus băieților că nu intenționează să se implice într-o competiție pentru o femeie care nu știe exact ce își dorește.
După vizita în casa băieților, Daniela a ales să petreacă puțin timp în grădină alături de Ștefan. Cei doi au avut o discuție aparte, pe care o puteți descoperi în materialul următor. În ceea ce îi privește pe Jaqueline și Alexandru, între ei a existat o atracție instantanee, dar la fel de repede s-a și risipit. Alexandru nu se regăsește în stilul direct și dur al lui Jaqueline, motiv pentru care a decis să se distanțeze. În schimb, ochii lui s-au îndreptat către Lucia, pe care o apreciază mai mult. Spune că în ea găsește calitățile pe care le caută la o viitoare parteneră și chiar ar fi vrut ca aceasta să-l fi invitat ieri în camera roșie. Poate data viitoare.

După conexiune, fetele au avut ocazia să discute față în față cu băieții. Daniela și Danciu s-au retras în grădina casei băieților, în timp ce în casa fetelor, Ștefan și Mihai au încercat să destindă atmosfera. Totuși, o conversație care părea liniștită la început s-a transformat rapid într-un conflict serios. Ieri, după cum știți, Lucia și-a exprimat opinia despre reacțiile Jaquelinei în timpul dansului dintre Alexandru și Daniela. Jaqueline a izbucnit imediat, iar discuția a continuat și mai aprins. Când Lucia a întrebat dacă Jaqueline și Daniela sunt prietene, tensiunile au ieșit la suprafață. Toată lumea a fost pusă la încercare.
Astăzi, Lucia susține că nu a fost o ceartă propriu-zisă, ci doar o discuție încărcată: „Înțeleg că fetele sunt la început. Probabil comentariul meu a deranjat-o pe Daniela. Pot să înțeleg. Dar dacă vor mai apărea discuții, Daniela, Jaqueline, trebuie să fiți pregătite!”. Primele avertismente au fost lansate. Rămâne de văzut încotro se îndreaptă lucrurile. Danciu, în schimb, nu pricepe de ce fetele sunt atât de dure cu Lucia.
Pentru unii, acest sezon va fi mai mult decât un reality show, va fi o experiență de viață pe care nu au mai trăit-o niciodată astfel ca, Casa Iubirii Sezonul 5 Episodul 5 aduce un nou val de emoții și povești reale, cu participanți hotărâți să-și găsească sufletul pereche. Începând cu 16 ianuarie 2026, emisiunea revine zilnic la Kanal D: luni-vineri la 10:00 și 16:30, iar în weekend la 16:00 și 19:00. 📺 Urmărește cele mai importante momente pe YouTube Kanal D România și edițiile integrale pe Casa Iubirii.
