Astăzi, atmosfera se încinge odată cu deschiderea camerelor roșii, iar băieții sunt cei care dau tonul primul care intră în joc este Ștefan, hotărât să nu renunțe ușor. El o invită pe Andra, singura concurentă către care ar mai putea face un pas sentimental, în condițiile în care Magdalena a părăsit competiția, iar Lucia este deja într-un început de relație cu Iosif. Cei doi au avut parte de o discuție intensă, iar în material veți vedea și cum a decurs întâlnirea dintre Emanuel și Alexandra.
În casa băieților, tensiunea încă se simte la fiecare pas Robert o critică dur pe Lucia și regretă că Iosif nu i-a ascultat avertismentele. La rândul lui, Iosif este măcinat de propriile regrete și recunoaște că ar fi trebuit să pună punct situației atunci când a simțit nevoia. Lucia, prinsă între dorința de a continua și impulsul de a se retrage, pare complet dezorientată. Le-a mărturisit fetelor că nu știe încotro să se îndrepte, iar reacțiile familiei ei, care a văzut sărutul cu Iosif și nu l-a privit cu ochi buni, au afectat-o profund. Toată frustrarea acumulată s-a revărsat asupra lui Iosif.

Astăzi, Lucia încearcă să explice ce a dus la izbucnirile ei: a simțit presiune încă de la începutul săptămânii, s-a simțit judecată de apropiați și a început să analizeze serios dacă merită să se implice într-o relație cu Iosif, mai ales după ce a aflat detalii despre trecutul lui. Iosif, la rândul său, spune că a vrut să fie sincer de la bun început, pentru a nu o lăsa să se îndrăgostească și abia apoi să descopere lucruri importante despre el.
În alt colț al casei, Carolina pare copleșită de tristețe mulți au crezut că starea ei are legătură cu camera roșie de ieri, însă ea dezvăluie că Emanuel îi place, dar nu el este motivul supărării. Carolina și Cristiana au fost foarte apropiate, însă în ultima perioadă simte că prietena ei s-a distanțat și chiar că ar dori să o vadă eliminată mai mult, Carolina se teme că va deveni ținta voturilor băieților în această săptămână. Ce spune Cristiana despre această situație, veți vedea în material.
Pentru unii, acest sezon va fi mai mult decât un reality show, va fi o experiență de viață pe care nu au mai trăit-o niciodată astfel ca, Casa Iubirii Sezonul 5 Episodul 40 aduce un nou val de emoții și povești reale, cu participanți hotărâți să-și găsească sufletul pereche. Începând cu 20 februarie 2026, emisiunea revine zilnic la Kanal D: luni-vineri la 10:00 și 16:30, iar în weekend la 16:00 și 19:00. 📺 Urmărește cele mai importante momente pe YouTube Kanal D România și edițiile integrale pe Casa Iubirii.
