Mihai a spus că vrea să o cunoască pe Daniela. ”Vreau să interacționez cu ea, dar mi-e de Darius. Știu că o iubește. Și nu vreau să intru în conflict cu el. Nu știu ce să fac”, a spus acesta într-o discuție cu Dorian vineri seara, cu puțin timp înainte de culcare, în baia fetelor pornea un schimb de replici acide între Claudia, Daniela și Ema.
Surpriză de proporții în ediția din 8 iunie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii, căci a ieșit la iveală ce concurent o place pe Daniela! Descoperă în rânduril de mai jos cine a recunoscut că este interesant de tânără, dar și cum a reacționat Darius atunci când a aflat că are un rival la inima concurentei.

După foarte multe certuri, discuții aprinse și reproșuri, Daniela și Darius au ales să pună capăt relației lor totuși, deși s-au despărțit săptămâna trecută, tânărul a încercat la petrecerea de sâmbătă să se apropie de ea concurenta a rămas însă fermă pe poziție și i-a explicat faptul că nu mai dorește să aibă o relație cu el, nici în competiție, dar nici în afara ei.
În ediția din 8 iunie 2026 a emisiunii Mireasa – Meciul iubirii a fost difuzat un material ce a scos la iveală faptul că există în casă un concurent ce o place se pare că este vorba despre Mihai, care nu a mai putut ascunde aceste sentimente.
