Cuplurile logodite au avut misiunea de a se gândi dacă își doresc să se căsătorească în emisiunea Mireasa, în contextul în care pe 2 iulie trebuie să depună actele, Amalia și Sebastian, Ema și Alan și Giulia și Alexandru au discutat despre căsătoria în cadrul emisiunii Mireasa. Mai este puțin până la Finala de pe 17 iulie!
Amalia i-a spus lui Sebastian că primul lucru pe care vrea să-l facă după competiție este să caute sală și formație pentru nunta cea mare. Despre cununia civilă, cei doi s-au hotărât: o doresc în cadrul emisiunii Mireasa.
Ema și Alan s-au gândit și ei la cum va fi viața lor în afara competiției, iar tânăra a precizat că e stresată de lucruri precum: căutatul de apartement în București, găsitul de muncă.

Giulia și Alexandru au decis să se căsătorească în emisiune, deși în urmă cu puțin timp cei doi au spus că nu se căsătoresc în emisiune, mama lui Alexandru arătându-și dezacordul. Cei doi s-au logodit primii, iar după logodnă, mama lui Alexandru i-a adus la cunoștință fiului informațiile despre trecutul amoros al Giuliei, care circulă în afara casei. Atunci, Alexandru a spus că nu se va însura în emisiune, însă decizia lui s-a schimbat.
În această seară, toate cuplurile logodite vor vorbi cu părinții și rămâne de văzut dacă familia Bănică își va da binecuvântarea, deteliu mult dorit de Giulia. Simona Gherghe le-a reiterat concurenților că dacă își depun actele nu au și obligația de a spune DA în fața ofițerului sătirii civile.
