Paula și Alberto au ajuns la unul dintre cele mai importante momente din relația lor la Mireasa Sezonul 14 episodul 31 de pe 28 septembrie 2026, Alberto i-a mărturisit Paulei, pentru prima dată, că simte că o iubește, Ronaldo i-a povestit Irinei cum a avut gânduri negre la un moment dat în viața lui și că a trecut peste clipele grele datorită credinței în Dumnezeu.
„La un moment dat în viața mea am trecut printr-o perioadă foarte grea. Era o vară și eu purtam haonorac cu glugă. Simțeam că viața mea nu mai avea sens, nu mai avea rost. Erau atâtea situații cărora nu le făceam față, mă copleșeau și am realizat că în sufletul meu creștea o anxietate. Am avut o perioadă destul de rea. Ai mei nu știu și de-asta n-aș fi vrut să vorbesc. La mine au intervenit gânduri de suicid, erau situații și situații. O luasem rău pe alcool. A fost o perioadă crâncenă pentru mine. Nu mă simțeam apreciat, iubit”, a povestit Ronaldo.

La sfatul mamei, Ronaldo a mers la Mănăstire, unde o fetiță cu ochii albaștri l-a privit și i-a spus: „O să fie bine!”.
„Și după toată perioada mă sunase maică-mea într-o zi și mi-a spus că ea simte că eu nu sunt bine. Și mi-a spus că ar trebui să merg la Prislop. Eu nu vedeam nimic bun în jurul meu. Simțeam că totul se destrăma. Când am lucrat spre Mănăstire am remarcat cât de frumoasă e natura. Când am ieșit din Mănăstire, toate gândurile rele mi s-au dus”, a povestit Ronaldo.
Mireasa sezonul 14 episodul 31 din 28 septembrie 2026
Ronaldo a simțit nevoia să-i povestească Irinei despre o perioadă dificilă din trecutul său. „Am trecut printr-o perioadă destul de grea. Parcă viața mea nu mai avea sens! Erau atât de multe situații și nu le puteam face față”, a spus Ronaldo.
