Miza finalului de zi va fi una importantă la Asia express Sezonul 9 episodul 17 online 4 octombrie 2026, primele două echipe care vor ajunge la Irina se vor califica la Jocul de Joker și Amuletă dar cine va reuși să intre cel mai bine în atmosfera ritualului Tujia, pentru cine lacrimile vor veni mai repede decât s-ar fi așteptat și ce echipe vor obține avantajul în prima zi a noii etape, telespectatorii vor descoperi diseară, de la ora 20:00.
Drumul îi va purta în Orașul Fetelor Tujia, un loc dedicat moștenirii culturale a acestui grup etnic, unde echipele vor lua parte la un obicei cu o profundă semnificație pentru comunitatea locală. Concurenții vor avea misiunea de a ajuta câte o familie să ducă la bun sfârșit un ritual de nuntă, iar pentru asta vor trebui să intre în pielea „surorilor care plâng”.

Tradiția poartă numele de „plânsul nunții” și începe odată cu anunțarea căsătoriei. Timp de o lună înaintea ceremoniei, mireasa trebuie să plângă în fiecare zi, lacrimile sale simbolizând tristețea despărțirii de familie. Însă mireasa nu trece singură prin acest ritual, ci este însoțită de așa-numitele „surori care plâng”, femei care îi sunt alături și împărtășesc emoția momentului.
Asia Express sezonul 9 ep 17 din 4 octombrie 2026
Pentru a recrea obiceiul, concurenții vor trebui mai întâi să găsească patru femei dispuse să li se alăture. Le vor oferi pălării și batiste tradiționale Tujia și se vor întoarce împreună la casa miresei, acolo unde va începe adevărata provocare.
Asia Express sezonul 9 Episodul 17 integral din 4 octombrie 2026
Sub privirile unei rude a miresei, care va veghea la respectarea tradiției și a onoarei familiei, concurenții și „surorile care plâng” vor cânta împreună un cântec de jale. Misiunea se va încheia abia atunci când emoția transmisă va fi suficient de puternică sau când unul dintre participanți va vărsa o lacrimă.
Astfel, ceea ce începe ca o nouă probă Asia Express se va transforma într-o experiență aparte pentru concurenți. Dincolo de bariera lingvistică și de presiunea competiției, aceștia vor trebui să înțeleagă și să respecte un ritual transmis de sute de ani, în care lacrimile vorbesc despre familie, despărțire și începutul unui nou drum pe 4 octombrie 2026 surprizele nu lipsesc: reguli care se schimbă, coechipieri neașteptați, salvări de ultim moment și apariții spectaculoase.
