Teoria efectului de fluture poate o știți cu toții: este vorba de ideea cum că bătaia aripilor unui fluture poate declanșa o furtună în cealaltă parte a globului. Povestea este
admin
Am fost de curând invitată să scriu un guest-post pe blogul lui Emil Călinescu, am acceptat cu plăcere, iar cum el s-a simțit îndatorat să-mi inaugureze primul guest-post pe Nymphetamine,
Cea mai mare greșeală a mea a fost să pretind că sunt specială. Când un moment perfect ți se întipărește în minte, pare să fie mult mai important decât ți-ai
Am descoperit blogul lui Vlad nu de foarte mult timp, dar a ajuns destul de rapid în lista mea. Am avut și plăcerea de a-l cunoaște personal, așa că am
Subconștientul meu mă urăște. Poate chiar mai mult decât mă urăsc eu, deși cred că asta ar fi imposibil. Te-am visat azi noapte pentru prima data după o lungă perioadă.
Mi-am amintit că de câteva luni bune nu v-am mai arătat poze așa că acum recuperez. Cum a dat puțin căldura, hop și eu în parc să mă dau puțin
Cred că imaginea de mai sus e mai mult decât sugestivă pentru a afla scopul acestui articol. În toamnă am participat, împinsă de la spate de câțiva bloggeri, la concursul
*Povestea acestui videoclip o puteți citi mai jos* Mi s-a terminat vacanța. Am ajuns din nou la cămin, unde mă trezesc în fiecare dimineață la șapte, trag de mine să
Mă rugase cineva acum ceva timp să povestesc cele mai amuzante faze din facultate. Am vrut să accept provocarea dar după ce mi-am implorat toți creierii să-și amintească dacă în
Uneori inimile noastre devin grele, dar asta nu implică neapărat că sunt nefericite. Poate înseamnă că s-au umplut de dragoste. Și-au trăit viața și chiar dacă uneori limitele lor au
Load More