Gala de duminică, 1 februarie, promite o atmosferă încărcată în „Casa iubirii” următoarea ediție a show-ului matrimonial vine cu momente care vor schimba dinamica dintre concurenți și vor scoate la iveală emoții greu de stăpânit. Pentru că gala este una eliminatorie, anunțul Andreei Mantea va provoca o reacție puternică în rândul celor aflați în competiție, lacrimile vor curge, iar tensiunea va atinge un nivel la care puțini se așteptau.
Valentin va fi printre cei mai afectați. În clipa în care va afla cine pleacă acasă, se va prăbuși emoțional privirea i se va schimba, iar plânsul îl va copleși. Daniela, văzându-l atât de răvășit, va merge direct la el și îl va strânge în brațe, încercând să-l liniștească.

Înainte ca numele eliminatului să fie rostit, atmosfera se va încinge și în alt colț al casei iar între Robert, Jaqueline și Alexandru se va isca un conflict care mocnea de ceva vreme Jaqueline îl va acuza pe Robert că a încercat să se bage în relația ei cu Alexandru și că a semănat discuții inutile între ei.
Robert va încerca să se apere, spunând că, dacă doi oameni sunt cu adevărat atrași unul de altul, nimeni nu poate interveni între ei Danciu îl va contrazice imediat și îi va atrage atenția că problema nu este compatibilitatea celor doi, ci intențiile lui Robert.
Ce urmează să se întâmple și cine va părăsi competiția rămâne de văzut în gala de duminică.
Pentru unii, acest sezon va fi mai mult decât un reality show, va fi o experiență de viață pe care nu au mai trăit-o niciodată astfel ca, Casa Iubirii Sezonul 5 Episodul 21 aduce un nou val de emoții și povești reale, cu participanți hotărâți să-și găsească sufletul pereche. Începând cu 1 februarie 2026, emisiunea revine zilnic la Kanal D: luni-vineri la 10:00 și 16:30, iar în weekend la 16:00 și 19:00. 📺 Urmărește cele mai importante momente pe YouTube Kanal D România și edițiile integrale pe Casa Iubirii.
