Ziua Îndrăgostiților a adus emoții intense în competiție Iosif nu se mai ascunde și declară cu voce tare, ca să audă toată lumea: „Sunt îndrăgostit de Lucia!” reacția Luciei spune totul fericirea i se citește pe chip.
În același timp, camerele roșii se deschid, iar Alexandru este primul care profită de momentul intim alături de Jaqueline concurenta are parte de o surpriză la care nu s-ar fi așteptat: Alexandru o întâmpină cu chitara în brațe, pregătit să-i cânte câteva acorduri romantice. Fetele rămân fără cuvinte când văd imaginile, iar emoția le copleșește. Gestul lui Alexandru îi impresionează pe toți, dar mai ales pe Jaqueline.
Copleșită de surpriză, Jaqueline își deschide sufletul într-o scrisoare emoționantă: „Ai ales să nu fugi, iar asta spune mai mult decât orice promisiune.” lacrimile îi dau de gol trăirile, iar momentul devine unul dintre cele mai sensibile ale zilei.

În alt colț al casei, tensiunile cresc Danciu încearcă să înțeleagă de unde vin replicile acide ale Carolinei, Valentin intervine cu o dezvăluire care aprinde și mai tare spiritele: „A zis Danciu în vestiar că ești obraznică!”, Carolina pare tot mai convinsă că băiatul nu este ceea ce caută, mai ales după ce acesta i-ar fi spus că Daniela i-a plăcut mai mult. Danciu se apără, dar contradicțiile lui o irită și mai tare Lucia, atentă la dinamica dintre ei, bănuiește că Danciu așteaptă ca Daniela să se despartă de Valentin.
Ziua Îndrăgostiților continuă cu schimbări neașteptate. După ce a început ziua în contre cu Carolina, Danciu nu este singurul care complică atmosfera. Robert își schimbă brusc direcția: acum vrea să o cunoască mai bine pe Cristiana. Mai mult, recunoaște că o altă fată l-ar putea face să uite de amândouă. Jaqueline îl taxează fără menajamente: „Te agăți de ce ai!”, iar replica ei îl lovește exact unde îl doare.
Iosif observă că Robert le-a dat complet peste cap pe Cristiana și Magdalena. La rândul său, Robert pare exasperat de explicațiile pe care trebuie să le ofere și aruncă responsabilitatea pe Cristiana, acuzând-o că a prelungit cunoașterea:
Pentru unii, acest sezon va fi mai mult decât un reality show, va fi o experiență de viață pe care nu au mai trăit-o niciodată astfel ca, Casa Iubirii Sezonul 5 Episodul 34 aduce un nou val de emoții și povești reale, cu participanți hotărâți să-și găsească sufletul pereche. Începând cu 14 februarie 2026, emisiunea revine zilnic la Kanal D: luni-vineri la 10:00 și 16:30, iar în weekend la 16:00 și 19:00. 📺 Urmărește cele mai importante momente pe YouTube Kanal D România și edițiile integrale pe Casa Iubirii.
