În ciuda tensiunilor, disputelor și momentelor de gelozie, în „Casa Iubirii” apar și clipe plăcute. Dorobanțu și Ahmed, tot mai îndrăgostiți, au pregătit un date în patru, organizat în grădină. Au avut grijă de deserturi, decoruri și atmosferă, iar rezultatul a fost exact cum și-au imaginat. Norocoasele invitate au fost Veronica și Naomi, care s-au bucurat atât de ceva dulce, cât și de timpul petrecut alături de partenerii lor. Ce au discutat, puteți descoperi urmărind materialul.
În același timp, relația dintre Corina și Danciu pare să se consolideze, iar Antonia se simte tot mai neliniștită. Gelozia o afectează vizibil. După cum se știe, Antonia are sentimente pentru Danciu și a fost copleșită de emoții când acesta s-a întors în casă. Prezența lui o agită, iar apropierea Corinei o pune pe jar. Deși cele două păreau să fi devenit prietene, Corina pare acum hotărâtă să-l cucerească pe Danciu, lucru observat și de fetele cu care a avut conflicte în trecut: Lia, Naomi, Veronica, Bianca și chiar Lucia, care nu înțelege ce urmărește Corina.

Lucia, însă, trece printr-o perioadă dificilă. Moldo a remarcat că nu este deloc în apele ei, iar tânăra abia își poate stăpâni lacrimile. Deși colegele pun starea ei pe seama oboselii, adevărul este că situația are legătură cu Dorobanțu. Danciu profită de moment pentru a-l critica pe rival, considerând că Dorobanțu nu se poate desprinde de Lucia și că acest lucru o afectează profund. La rândul său, Dorobanțu spune că îi este milă de ea și tocmai de aceea evită să-i spună direct să se distanțeze.
Danciu îi reproșează: „Am văzut și în gală că îi dădeai dreptate și îi ofereai încredere. O aduci mereu în discuții!”. Veronica observă că Danciu pare hotărât să creeze tensiuni între Naomi și Dorobanțu. În tot acest timp, Lucia continuă să evite să-și deschidă sufletul, spunând doar: „Pur și simplu nu mă simt bine fizic”.
Pentru unii, acest sezon va fi mai mult decât un reality show, va fi o experiență de viață pe care nu au mai trăit-o niciodată astfel ca, Casa Iubirii Sezonul 4 Episodul 339 aduce un nou val de emoții și povești reale, cu participanți hotărâți să-și găsească sufletul pereche. Începând cu 17 decembrie 2025, emisiunea revine zilnic la Kanal D: luni-vineri la 10:00 și 16:30, iar în weekend la 16:00 și 19:00. 📺 Urmărește cele mai importante momente pe YouTube Kanal D România și edițiile integrale pe Casa Iubirii.

