Carolina începe să fie tot mai curioasă în legătură cu zvonurile care circulă pe internet și ajunge chiar să-l viseze pe Valentin. Îl roagă să lămurească situația și să spună dacă tot ce se vorbește este real și ce anume ar fi declarat fata implicată. Rămâne de văzut dacă Valentin va alege să spună adevărul sau va evita subiectul răspunsurile apar în materialul următor.
În gala de ieri, imaginile cu Valentin au tulburat-o vizibil pe Daniela. Întrebarea care plutește în aer este simplă: cine îi stârnește cu adevărat interesul lui Valentin? Daniela, Carolina sau Jaqueline? Danciu nu pierde nicio ocazie să-l înțepe și să-i complice situația, convins fiind că Valentin o vede pe Carolina ca pe o posibilă parteneră, nu pe Daniela. După o discuție încărcată de tensiune, Valentin intră în casa fetelor cu un gest neașteptat: aduce un buchet de bujori, florile preferate ale Danielei. Semn că a fost atent la ce a spus ea în gala. Cum a reacționat Daniela și ce au vorbit cei doi, veți descoperi în material.

În casa băieților atmosfera rămâne încordată Iosif este convins că Ștefan a început să o placă pe Lucia și nu se sfiește să spună asta tot Iosif, alături de Danciu, ridică o altă întrebare importantă: de ce se schimbă fetele atât de brusc? Cei doi sunt convinși că opiniile venite din exterior cântăresc prea mult în comportamentul lor.
Pentru unii, acest sezon va fi mai mult decât un reality show, va fi o experiență de viață pe care nu au mai trăit-o niciodată astfel ca, Casa Iubirii Sezonul 5 Episodul 22 aduce un nou val de emoții și povești reale, cu participanți hotărâți să-și găsească sufletul pereche. Începând cu 2 februarie 2026, emisiunea revine zilnic la Kanal D: luni-vineri la 10:00 și 16:30, iar în weekend la 16:00 și 19:00. 📺 Urmărește cele mai importante momente pe YouTube Kanal D România și edițiile integrale pe Casa Iubirii.
