Mi-a venit ideea că viața-i ca o cutie de creioane.
La naștere ți se dă o cutie mare de creioane pe care să o folosești adăugând culoare în viața ta. Uneori unele culori sunt folosite mai des decât altele.
Alteori, un creion se rupe. O culoare puternică se sparge în două și e aruncată la coșul de gunoi pentru a nu mai fi folosită vreodată. Dar chiar și atunci unii oameni continuă să coloreze. Alții nu mai pot. Poate acea culoare era prea importantă.
Se mai întâmplă ca un creion să fie câștigat de o altă persoană cu care posesorul va împărți culoarea. Roșu e de obicei. Chiar și nuanțe diferite, dar predomină roșu. Amestecul merge de minune. Alteori nu.
Și întotdeauna există culoarea negru. De obicei e nefolosită până la moarte iar atunci omul o va folosi pentru a încadra restul tabloului colorat în toți acești ani. Adaugă rama finală la imaginea vieții lor. Doar că de multe ori oamenii o folosesc nu doar la final, ci și în timpul vieții. Își colorează propriul tablou cu negu dar mai rău, colorează și în tabloul altora. Probabil fac asta pentru că sunt nemulțumiți de propria lor creație, așa că decid să mânjească porțiuni din tabloul altora.
Uneori porțiunile alea nu sunt așa importante. Alteori da.
La alți oameni negrul încetează să mai existe în cutie dacă nu e folosit. La alții nu va dispărea niciodată. Totul depinde de cât de colorat e tabloul vieții tale.
