Știi ce e victoria? a întrebat o voce blândă din spatele ei.
Fata cu ochii stinși nu a privit în sus. Nu a putut. Nu a vrut. Întregul ei corp era tatuat cu ploaia care începuse acum câteva ore, iar părul era îmbibat în lacrimi din cer. Nu voia să-și usuce tristețea vremii pe pielea ei.
Te-am întrebat dacă știi ce este victoria. Vocea era blândă, dar puternică. Și era ceva în acel glas care o îndemna să fie atentă.
Încă nu a vorbit și un oftat dezamăgit s-a auzit din spate. Era ca și când ploaia i-a furat vocea.
Victoria e atunci când te întinzi noaptea și te rogi pentru sănătatea altora decât pentru a ta. E atunci când inima aceea rănită care te-a torturat, te vindecă în schimb. Este atunci când înveți să te ierți pe tine pentru trecut și să privești către viitor.
Dar lacrimile tot nu i s-au oprit. Își făceau drum pe obrajii ei așa cum își făceau picăturile de ploaie, micuțe și fără viață spre pământ.
Victoria e atunci când lumea ți se prăbușește dar tu încă reușești să te privești în acea oglindă spartă și să zâmbești. E atunci când îți găsești puterea interioară. Este propria ta poartă interioară spre o victorie exterioară, lăsând în urmă tot ce te-a distrus în trecut.
Nu pot să mai găsesc putere să înfrunt nici cele mai mărunte lucruri. Cum pot deci să mai găsesc victoria?
Atunci el i-a luat bărbia în mâini, făcând-o să îl privească și i-a spus: Atunci eu voi fi puterea ta. Și împreună vom obține cea mai împortantă victorie a vieții: dragostea.
