Dragostea are gust de ciocolată.
Întotdeauna am păstrat o linguriță din prăjitura de ciocolată și pentru tine. Știam că o să vii. Ai gustat-o cu o atât de mare plăcere încât m-am înfiorat. Au mai rămas doar firimituri pe marginea bolului, pe care le-ai înfulcat cu poftă – atât de bună m-ai făcut să cred că e dragostea mea.
Cu toate că întotdeauna am pus prea mult unt în prăjituri, tu îmi ziceai cât de bune sunt. Sănătatea nu a fost niciodată punctul tău forte până la urmă. Dulcele a fost întotdauna aroma alegerii tale de a rămâne cu mine. Îmi savuram ciocolata caldă în nopțile reci în timp ce tu o devorai pe a ta atât de repede încât mă întrebam cum de nu te arzi.
Am crescut să iubesc serile târzii la cafeneaua noastră preferată, privind cum ți se aduce o cană mare din specialitatea casei. Cât de pătimaș o înghițeai, de parcă acolo s-ar concentra toată iubirea noastră. Și chiar era exact ca iubirea noastră: prea bună, dar costa prea scump.
Iarna iubeam drumul spre casă printre copaci muribunzi, privind aburul ce se înălța ca fumul unui foc tulburător din gurile noastre. Ciocolata caldă venea cu bucățele de alune, îmbibate în caramel sau vanilie, sau amândouă dacă ți-ai fi comandat ca mine de fiecare dată. Și fumul din noi împrăștia miros de dulce, ne învăluia și ne purta spre o vară rece în mijlocul unei ierni calde. Așa era atmosfera din jurul nostru întotdeauna, formată din contraste, ca o cafea prea tare uneori, ca o ciocolată prea dulce, prea fierbinte sau … perfectă.
Și te gustam exact așa cum aș fi gustat acea combinație de cafea cu ciocolată specifică doar mie. Erai prea bun ca să vreau să te devorez. Te savuram și îți împărtășeam gustul meu de contradicții.
