I-am cumpărat acum ceva timp o carte pentru copii fetiței unei familii la care mergeam în vizită. Era vorba de Prințul Dorință de Mihail Kuzmin. M-am pus în postura ei de copil și m-am gândit ce mi-aș fi dorit eu să primesc. Cu siguranță o carte, căci pe vremea când eu chiar eram de vârsta ei, ai mei poate nu își permiteau să-mi cumpere astfel de cărți ce se găsesc acum atât de ușor.
Când i-am dat cadoul, l-a despachetat curioasă, dar când a văzut ce este, tot entuziasmul i s-a șters de pe față. Părea foarte dezamăgită, iar eu eram îndurerată de reacția ei. S-a reîntors destul de repede la jocurile de pe tabletă. uitând chiar și să-mi mulțumească. M-am întristat privind nu ignoranța ei, ci a părinților.
Probabil că mama ei a observat asta, căci a încercat o scuză destul de slabă: Copilul crede că e demodat să citești cărți, așa că se adaptează la ce apare nou în materie de tehnologie.
Poate nu vă dați seama, i-am spus, argumentul ăsta l-au dat oamenii încă de când omenirea a început să evolueze. Poveștile au făcut și ele progrese pentru a ține pasul cu această evoluție, așa că autorii au comunicat întotdeauna valorile morale pe care ei le considerau potrivite acelor vremuri. Nimeni nu realizează că descurajând lectura copiilor în detrimentul altor activități așa zis moderne, se reliefează doar ideea adulților despre cum este sau ar trebui să devină copilăria. Eu vă pot asigura, doamnă dragă, că literatura este la fel de populară acum, precum a fost și în trecut.
Este posibil, de exemplu, ca povestea fraților Grimm pe care toți o cunoaștem drept Albă-ca-Zăpada, să fi apărut în Africa de Sud. Sau povestea pe care o știm drept Frumoasa și Bestia se poate să fie originară din miturile grecești despre Eros și Psyche. Așadar, cu ce drept venim noi, cei ce abia ne-am născut în comparație cu toate aceste capodopere, să criticăm aceste scrieri și să le numim demodate?
Dacă evoluția acestei lumi va prinde atât de multă viteză încât va sfida forța de atracție a cărților de aventuri, v-ați întrebat vreodată ce fel de oameni vor deveni acești copii?
Dar e dreptul meu, ca o mamă ce o cunoaște foarte bine, să spună ce e corect pentru ea și ce nu., îmi zice mămica.
Foarte ingenios. La această afirmație nu pot să dau niciun argument. Dar vă rog un singur lucru: să nu presupuneți că prin ceea ce ați spus aveți vreun drept în a zice ce este bine pentru copiii altora. Trebuie să stați totuși liniștită. Nu sunteți singura cu astfel de gânduri. Unele persoane au ajuns chiar să afirme că anumite lecturi sunt dăunătoare copiilor prin faptul că prezintă vrăjitoare, monștrii, magie sau violență. Toate astea se întâmplă pentru că mulți nu prind tema esențială sau mesajul ce îl transmit aceste personaje. Să vă spun câteva replici din vechi basme ale căror nume nu mi le amintesc exact:
“Durerea e reală, dar la fel și fericirea.”
“Fericirea e disponibilă tuturor, așa cum tristețea vine la toți în mod gratuit, fie că suntem bogați, săraci, cu sau fără posibilități materiale.”
“Lumea-i împânzită de pericole, chiar și de cele fatale. Dar dacă ești deștept (întotdeauna), cinstit (de regulă, cu unele excepții), blând (cu toți cei care au nevoie), chiar și un copil poate reuși acolo unde până și cei mai calificați ar da greș.”
Nu am copii, așa că până la revelația maternității, ceea ce spun poate părea naiv: aceste povești spun exact ceea ce copiii ar trebui să audă. Este greșit să li se spună și copiilor, așa cum li se spune adulților, despre experiența vieții? Nu ar trebui și ei să știe că norocul se schimbă atât în bine, cât și în rău, că bunăstarea nu ne poate feri de necazuri și că sărăcia nu ne poate reține din a fi fericiți? Nu le-am face un deserviciu, la fel și societății, dacă am susține că lumea e în totalitate în siguranță? Că vor căpăta lucruri chiar dacă vor rămâne idioți, ignoranți sau nepăsători? Că ar trebui să se bazeze pe cei mai abili și deștepți decât ei să le rezolve problemele?
Nu sunt detaliile și ficțiunea poveștii care contează, ci povestea însăți este cea mai importantă. Cineva spunea că basmele sunt mai bune decât realitatea: nu pentru că ne spun că dragonii există, ci pentru că ne spun că pot fi și învinși. Ce mesaj mai bun decât acesta ar putea vreodată un copil să asculte și în ce mediu mai bun ar putea să-l afle decât cel creat de lumea cărților?
…..
Bineînțeles că nu a existat niciun răspuns la această întrebare. În decursul vizitei, am observat cum mămica începea să-și îndemne copilul către cartea pe care i-o adusesem. M-am bucurat că i-am schimbat măcar o părticică din felul de a gândi și sunt convinsă că după ce va răsfoi prima carte, fetița îi va cere mamei din ce în ce mai multe.
