Sebastian a intrat într-o confruntare tensionată alături de Paula și Roxana, un moment cu miză reală în casa Mireasa ceilalți concurenți au urmărit schimbul de replici pe plasmă și au decis prin vot cine merită să câștige duelul. Miza: două cartonașe speciale, utile în competiție.
Încă de la început, Sebastian a fost tranșant în fața Paulei, explicând că nu are nevoie de prea mult timp ca să înțeleagă dacă o persoană i se potrivește sau nu, a subliniat că principiile lui sunt ferme, iar Paula nu se încadra în ele.

În dialogul cu Roxana, tonul s‑a schimbat. Sebastian i‑a mărturisit că s‑a regăsit în ea, însă Roxana i‑a reproșat că apropierea lor s‑a destrămat din cauza influenței Paulei el a respins acuzația, spunând că amândoi au permis intervenția Paulei și că, în final, nu a reușit niciodată să simtă o conexiune reală cu Roxana. A adăugat și că ea caută o perfecțiune imposibilă.
După câteva minute, în confruntare a fost chemată și Amalia, care a avut propriul schimb de replici cu Roxana, amplificând tensiunea momentului concurenții au votat, iar Sebastian a ieșit câștigătorul confruntării.
Roxana, vizibil afectată, a declarat ulterior că s‑a simțit atacată de toți trei și că discuțiile cu Sebastian erau deja clarificate înainte de confruntare, motiv pentru care nu mai are nimic de adăugat.
