Claudia a scos la lumină o teorie în ceea ce-l privește pe Daniel. ”El vrea să rămână aici, nu a venit pentru mine, cum susține. Și-a schimbat atitudinea după 13 zile. S-a dat de gol!”, a spus concurenta, după petrecerea de sâmbătă, Claudia își făcea veacul prin dormitorul unde Giulia și Alexandru își petreceau noaptea împreună și avea tot felul de glume în program.
Roxana a fost extrem de criticată într-un material difuzat la Capriciile Iubirii și a scos la iveală faptul că este părtinitoare, Daniela și Darius întâmpină unele dificultăți în comunicare, dar care să fie motivul de reproș? Daniela i-a luat pe toți prin surprindere cu modul în care l-a tratat pe Darius recent, în ediția din 31 martie 2026 a emisiunii Mireasa – Meciul iubirii.

Daniela este de nerecunoscut în ultima vreme și pare că se ceartă cu toată lumea. După ce a avut parte de un scandla de proporții cu Claudia, tânăra a rămas irascibilă și în perioada următoare. Începând de vineri, aceasta a părut complet schimbată. De starea de nervozitate a tinerei nu a scăpat nici Darius. Descoperă ce s-a întâmplat în ediția din 31 martie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii.
În ediția din 31 martie 2026 a emisiunii Mireasa – Meciul iubirii am putut vedea imagini cu Daniela. În filmarea prezentată am putut vedea discuția purtată de ea cu Darius, când au rămas singuri în dormitor când Darius a încercat să se apropie de aceasta și să își manifeste iubirea și atracția, Daniela a părtu irascibilă și chiar a început să impună anumite limite și distanțe uluit, Darius a încercat să înțeleagă ce se întâmplă, mai ales după ce sâmbătă concurenta a spus că nu dorește să petreacă noaptea împreună.
