Dani Oțil a decis să ridice miza pentru cele opt cupluri, anunțând o provocare pe care el însuși o numește „cea mai dificilă de până acum”. De data aceasta, băieții sunt izolați într-o cabină, cu căștile pe urechi, obligați să descifreze doar după mișcarea buzelor ce încearcă partenerele lor să le transmită. Mitzuu și Ariana au trecut printr-un adevărat test al răbdării și intuiției în proba „Taci și ascultă-mă!”, iar rezultatul a fost pe măsura tensiunii.
Serile următoare inclusiv cea de azi, dar și marți și miercuri – îi vor purta pe concurenți printr-un carusel de emoții neașteptate. Fiecare exercițiu le va demonstra că, odată ce reușesc să comunice limpede și să se sincronizeze, pot depăși orice obstacol.

În sala de investiții, fetele sunt primele care intră în joc. După ce Dani Oțil le alimentează conturile cu bugetul săptămânal, ele trebuie să decidă cum îl vor folosi pentru a influența proba băieților. Însă prezentatorul nu le lasă să se relaxeze prea mult și le aruncă o provocare suplimentară:
„Proba de astăzi este, după părerea mea, cea mai grea de până acum. În trei ani de Power Couple am încercat aproape orice, dar pe asta n-am testat-o și nici nu intenționez.”
Dacă bărbații încep imediat să-și imagineze tot felul de scenarii, femeile simt cum li se taie elanul. Adda rezumă perfect atmosfera: „Deci să nu ne facem nicio iluzie că va fi bine.”
În plus, un anunț neașteptat schimbă dinamica jocului: „Săptămâna asta, superputerea rămâne în standby până mâine.”
Asta înseamnă că ediția din această seară se transformă într-un episod plin de tensiune, strategie și momente-limită, menit să testeze limitele fiecărui cuplu.
