– Cred că eu îmi port sufletul în afara trupului.
– Hm.. Ăsta e un lucru ciudat.
– Am toate simptomele.
– Și care sunt ele?
– Îmi pasă prea mult de lucrurile greșite, de lucrurile străine, inima mi se rupe prea ușor iar creierul meu se simte puțin asimetric față de lucrurile ce s-ar presupune că sunt amuzante.
– Amuzante?
– Da. Știi tu… Petreceri, alcool, lucruri de genul ăsta.
– Înțeleg. Și de ce îți pasă ție cel mai mult?
– Nu știu… Încălzirea globală, balene, extratereștrii, Ucraina, stratul de ozon.
– Dar să știi că lucrurile astea nu sunt greșite. Contează, doar că nu poți să le rezolvi de unul singur.
– Ești cinic.
– Ești paranoică.
– Ești răutăcios.
– Sunt sincer. Ce te îngrijorează?
– Faptul că ești prea implicat ca să observi…
– Să observ ce?
– Dacă o să dispar.
– …
– E adevărat.
– Cum să spui asta, prostuțo? Normal că aș observa, pentru că asta ar aduce iadul în viața mea.
– De ce?
– Pentru că atunci cine s-ar mai îngrijora de încălzirea globală, de extratereștrii, de balene, de Ucraina și de stratul de ozon? … De ce zâmbești?
– Pentru că am observat ceva.
– Ce anume?
– Că și sufletul tău se află în afara trupului.
