Ploua cu florile cireșilor de mai când te-am văzut pentru prima oară
venind spre mine, cu ochii-n telefon. Știai atunci că tu de fapt îți
căutai iubirea pe Google Maps în harta Bucureștiului?
Sunt dimineți când mă iubești și simt că am o inimă în plus. Sau niciuna, căci pe-a mea ți-am dat-o ție să-i faci loc în piept lângă a ta.
Sunt dimineți în care îmi năvălești venele, sufletul și mintea ca un drog, o lavă, o vrajă. Îmi doresc să fiu clepsidra ta și să mă lași să-ți curg și eu prin corp și să rămân în el așa cum rămâne nisipul pe plajă – o eternitate.
Sunt dimineți în care îmi doresc să mă uiți în brațele tale otrăvindu-mă cu surâsuri somnoroase. Ești trup în trupul meu și m-aș abandona ție o viață-ntreagă.
Sunt dimineți în care ți-aș spune atâtea lucruri, dar prefer să las iubirea să ne simtă atingerile și îmbrățișările. Să simtă parfumul de iriși ce lasă în urma iubirea ce ți-o port.
Sunt dimineți în care ne savurăm tandru, hain, divin, ca o albină ce-și simte polenul. Ne savurăm întregi și amândoi am fost lumina ce a luminat întunericul celuilalt.
Sunt dimineți în care ți-aș cere în dar doar timpul tău. Iar eu te-aș respira prin toți porii deschiși doar pentru tine. Te-aș purta prin orgasme halucinante, te-aș trăi în fierbânțeala sângelui ce-mi curge prin vene și te-as ancora printre așternuturi pentru totdeauna.
Sunt dimineți în care nici eu nu știu cât te iubesc, dar știu că ești destinația mea finală. Tu m-ai găsit pe-o hartă, iar eu mi-am desenat o hartă în suflet cu tine către ficare punctuleț.
