Entuziasmul câștigat după proba de recompensă, care le-a readus moralul și speranța unei posibile „săptămâni albastre”, nu a rezistat prea mult în tabăra Războinicilor echipa a cedat încă o dată în fața Faimoșilor, spre surprinderea publicului. Ștafeta impecabilă a adversarilor a dus la a șasea victorie consecutivă a roșilor, consolidând un record care pare tot mai greu de egalat.
După o ștafetă de excepție, Faimoșii s-au impus pentru a șasea oară la rând, continuând să ducă recordul echipei tot mai departe. Strategia și forța echipei roșii par de neoprit în acest punct al competiției de la Antena 1.

În plan individual, Alberto a reușit să-și asigure imunitatea personală, garantându-și rămânerea în competiție pentru încă o rundă. Totuși, responsabilitatea nominalizării îi apasă umerii, iar tensiunea din trib nu face situația mai ușoară. Fetele Războinicilor sunt conștiente că una dintre ele va părăsi jocul, după ce Adi Vasile a subliniat că diferența numerică dintre femei și bărbați nu poate depăși două persoane. Pentru prima dată, „sfânta cincime” ajunge la vot.
Rămâne întrebarea care planează asupra serii: pe cine va sacrifica tribul și ce nume va rosti Alberto?, se anunță un consiliu încărcat, în care strategiile se ciocnesc, iar limitele fiecărui concurent sunt puse la încercare finalul serii va aduce inevitabil o eliminare, iar Adi Vasile va anunța pentru cine aventura Survivor se încheie.
Eliminare iminentă: flacăra unuia dintre concurenți se va stinge în această seară, la Antena 1, deci nu ratați Survivor România, emisiunea poate fi urmărită în fiecare vineri de la 20:30, iar sâmbătă și duminică de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
