Subconștientul meu mă urăște. Poate chiar mai mult decât mă urăsc eu, deși cred că asta ar fi imposibil.
Te-am visat azi noapte pentru prima data după o lungă perioadă. M-ai chemat. Vocea ta îmi dă și acum fiori bolnavi în întreg corpul. Nu într-un sens rău, totuși. Dar în orice caz, m-ai chemat și nu erai nervos, nu erai dezamăgit. Erai doar tu.
Am zâmbit și nu a fost un zâmbet fals. A fost bucurie. Am visat că încă m-ai putea iubi sau că încă o faci. Una din două; nu-mi mai amintesc așa bine, dar oricare ar fi fost, mă simțeam completă din nou. Era un sentiment pe care credeam că îl uitasem. Poate chiar ar trebui să-l uit.
Încă puteam să îți vorbesc fără să mă îngrijorez ce ar fi crezut oamenii despre noi. O lumină diferită apărea în ochii lor dacă spuneam că sunt ok. În visul meu, îți promit că nu te uram.
Eram într-un avion. Lumina soarelui îmi rănea ochii. Dar zburam și îmi imaginam că sunt o pasăre. Nu mă durea nimic până dimineața când m-am trezit și am realizat că tocmai căzusem. Toată lumea mea era țăndări deoarece se pare că nu sunt chiar o pasăre fără tine.
Am visat că mi se mai dăruise o altă șansă. Nu astăzi, dar într-o zi specială. Am promis că nu o să ratez și de această dată. Mi-ar plăcea să-mi spui că totul va fi bine.
Am visat că nu mai trebuia să fiu singură. Te aveam pe tine.