 |
| Sursă foto |
Micile noastre secrete întunecate nu se pot compara cu dezgustătoarele voastre păcate fragile.
Vom vedea asta, nu-i așa?
Te prăbușești.
Dragă Românie, împărtășești marșuri cu luminile disperate ale orașului și totuși tu ai oasele fragile ca ghioaca unui ou. Ai cicatrici și urme de cenușă pe pielea ta drăguță. Sângele îți năvălește prin vene neștiute.
Și te aud cum te prăbușești.
Cuvintele și faptele vărsate precum otrava îi ucid pe toti în afară de cei plecați – otravă transmisă prin unde de aer, prin rânduri pe pereți, prin versuri de melodii. Privește cum acid de baterie se scurge pe pielea ta și se transformă în explozii la ani lumină depărtare.
Sufletele noastre protestează stilul nostru de viață. Sângerează lumină albă în întunericul din inima noastră.
Până acum doar am hrănit focul dintre noi. Vom vedea în curând lumea noastră arzând.
Respiră, Românie dragă.
Ba nu. A venit și timpul nostru să o facem. Să repirăm pentru tine în momente haotice de oboseală. Tu ești ocupată să pierzi o bătălie pe care deja ai câștigat-o.
Inimi rănite și amintiri dureroase sunt încuiate în cutia cu lost and found. Ai spus că nimeni n-are nevoie de inimi frânte și amintiri îndepărtate, dar astea sunt singurele care ne țin pe noi în viață. Așa zisele momente de fericire ne mențin pe linia de plutire.
Dragi conducători, voi sunteți doar copiloții. Noi suntem cei care dețin armele și gloanțele. Noi ar trebui să fim cei care determină dacă ne prăbușim sau înaintăm.
Așa că aveți grijă, trăiți și lăsați-ne să trăim. Singuri sau cu unii mai buni ca voi. Asta înseamna să respirăm. Din nou și din nou.
Privește urmele greșelilor tale, dragă țară. Ești acoperită de ele și fiecare spune o poveste amenințătoare.
Viitorul e compromis.
