Citind postul Oanei despre o conferință despre cele 9 orgasme feminine dintre care nu mai ține minte decât 3, alea de bază pe care le știm toate, mi-am amintit că
Personale
Nu degeaba se spune că "Ziua bună se cunoaște de dimineață" și cum 13 într-o zi de vineri nu cade chiar în fiecare lună, sunt câteva mici trucuri pe care
Azi am făcut o scurtă pauză, de câteva ore, de la stat cu ochii lipiți de ecranul televizorului uitându-mă la "Prison Break". Am intrat în arhiva blogului meu de acum
Pentru că cei care bloguim constant știm cum e să rămâi pur și simplu în pană de idei și efectiv să stai în fața monitorului, cu o pagină albă în
Despre sănătate și nutriție v-am tot povestit, dar m-am gândit să structurez cei mai importanți opt pași care trebuie parcurși in opinia mea pentru a avea o viață sănătoasă. Nu,
Cum veneam eu agale într-o zi de la librăria proximă, gândindu-mă adânc la implicațiile sociale ale teoriei lebedei negre și alte prostii metafizice la care mă gândesc eu după o
Sunt anumite expresii, acțiuni, atitudini care pur și simplu au fost adoptate conștient sau nu de majoritatea dintre noi. În primul rând, și cred că cel mai deranjant, este când
Știți voi replicile celebre după o noapte cruntă de beție: "E ultima oară când mai beau!" sau "Nu mai beau niciodată!"? Ei, cred că măcar o dată în viață și
…să mă las de fumat. Da, știu mama că și tu-mi citesti blogul, și că ai aflat mult mai târziu despre nefericita mea îndeletnicire, și, mai rău, că încă îți
Nu de mult m-am întâlnit în oraș cu una dintre prietenele mele. Se despărțise de ceva vreme de prietenul ei și știam eu că nu e în apele ei. Am
Load More