Întotdeauna am admirat acele femei create parcă anume pentru posturi de conducere. Ambiţioase, curajoase, cu puţin (sau mai mult) sânge rece, incapabile să renunţe la carieră no matter what, calculate şi cu picioarele bine înfipte în pământ. Ele ştiu întotdeauna să-şi ceară drepturile (sau chiar mai mult decât atât), deţin perfect arta manipulării şi pare că nimic nu le poate opri din a-şi atinge scopurile.
La polul opus se află femeile-copil: visătoare, dependente de oameni, impulsive, împrăştiate, generoase şi tolerante. Îşi fac destule planuri, dar puţine sunt duse la bun sfârşit, pentru că nu fac mari compromisuri şi, din păcate, le este foarte greu să ceară ceva pentru ele. Vor face multe pentru cei din jur, dar pe ele se vor lăsa ultimele când e vorba de cerut favoruri celorlalţi.
Care dintre cele două tipologii au mai mult de câştigat (sau de pierdut)?
Cel mai mult de câștigat au femeile are știu să le îmbine pe amândouă în funcție de situație.
Iar de pierdut au femeile care încearcă să fie contra firii lor. Dacă ești femeia copil, vei fi stupidă încercând să fii mai raționale și mai dură decât ești… și mai nefericită. E bine să îți respecți firea, personalitatea, căci numai când faci ceea ce ți se potrivește e bine.
Tu ți-ai imagina o femeie ca Maica Teresa, vânând posturi? Sau pe Margaret Thatcher sacrificându-se pentru niște amărâți? În viață îți alegi rolul potrivit.
