Ideea acestui post vine din nemulţumirile mele legate de unii oameni care fac umbră degeaba acestui frumos pământ. Mi-a luat multă vreme să recunosc asta:
şi asta:
Mi-a luat mult pentru că aşa sunt eu, naivă şi tolerantă cu tot felul de oameni. Dar mi-am dat seama că degeaba caut eu partea bună în fiecare, că dacă nu vor să o arate, e fix egal cu zero. Degeaba o au dacă o ţin acolo ascunsă, în timp ce defilează cu mizeriile din sufletul lor. N-o să pot înţelege niciodată lucrul ăsta şi parcă nici nu vreau.
Când îmi dădea mama replici gen “nu te merită, scumpo”, mă gândeam că e subiectivă. Ar fi fost culmea să nu fie pământul populat de mine şi restul oamenilor care nu mă merită. Dar avea dreptatea ei. Nu înţeleg de ce trag uneori de oameni care îmi arată din start că nu mă vor putea face fericită niciodată. N-au cu ce. Dar mereu am fost genul de persoană care a ţinut morţiş să transforme broasca în prinţ. Am omis amănuntul că… unele broaşte sunt doar broaşte menite să trăiască în balta lor murdară, lângă restul broaştelor.
Mereu am încercat să-i ridic lângă mine. Iar ei au încercat mereu să mă tragă în jos. Şi între noi fie vorba… la cele 49 de kile ale mele, nu le-a fost prea greu.
Există femei şi pseudofemei. La fel cum există bărbaţi şi pseudobărbaţi. Dragele mele şi dragii mei, nu aveţi ce căuta lângă astfel de oameni. Limitaţii cu limitatele şi oamenii adevăraţi cu oamenii adevăraţi. Am zis-o de nu ştiu câte ori şi o zic din nou. Viaţa e scurtă. Oameni frumoşi există destui pe pământul ăsta. Şi dacă eşti şi tu un om frumos, nu vei avea probleme în a-i descoperi. Lasă-i dracului pe cei care îţi irosesc timpul şi nervii. Nu se merită. Nu te merită.
Mă tot întreb… cum are pretenţia cineva să te facă fericit, dacă n-are nicio intenţie să te cunoască? Să vadă ceea ce trebuie să vadă în tine… Hai, repejor, daţi cu mătura pe la voi prin viaţă, dacă e cazul. Şi dacă termină cineva mai repede, să treacă şi pe la mine că am o groaaază de treabă. O groază.