Claudia și Valentin au primit o invitație specială din partea lui Dani Oțil pentru o ediție Power Couple la Mireasa Sezonul 14 episodul 64 din 12 noiembrie 2026, care va avea loc în Malta cei doi au fost luați prin surprindere de propunerea prezentatorului, noul concurent spune că are o relație foarte bună cu părinții, în special cu mama sa, cu care discută aproape orice. Se descrie drept un bărbat responsabil, respectuos, carismatic, calm și sensibil. În timpul liber îi place să joace fotbal, să meargă la film, să iasă cu prietenii și, mai ales, să petreacă timp alături de familie.
Noul concurent nu a venit în emisiune doar pentru o experiență, ci spune că își dorește să-și construiască o familie. Se gândește la doi copii, însă mărturisește că ar primi cu bucurie și mai mult, dacă așa îi va fi dat, Alin a vorbit și despre dorința părinților săi de a-l vedea căsătorit. Relația pe care aceștia o au l-a inspirat și pe el să-și dorească o poveste asemănătoare. În ceea ce privește femeia pe care o caută, tânărul spune că este atras de eleganță și bun-simț. Își dorește o parteneră care să îl respecte, să îl susțină și alături de care sprijinul reciproc să fie firesc.

Înainte de a merge la medic pentru analize, Maria a vrut să facă un test de sarcină, deoarece, în cazul unei sarcini, nu ar fi putut efectua investigațiile medicale. Rezultatul a fost negativ, iar concurenta nu și-a putut ascunde dezamăgirea.
Mamele au analizat comportamentul unor fete din casă, iar Anne-Mary a fost unul dintre principalele subiecte ale discuției replica „Cât venin!” a atras atenția, iar Maria s-a alăturat conversației și a adus în discuție alte nemulțumiri și probleme. Un gest făcut de Claudio a deranjat-o pe Anne-Mary, care i-a transmis direct: „Nu mă mai enerva și tu!”. La rândul său, concurentul i-a spus că nu i-a plăcut atitudinea ei, în timp ce Anne-Mary a venit cu propriile nemulțumiri: „Vrei să fii zâna cea bună!”. De la ce au pornit neînțelegerile dintre cei doi?
Mireasa sezonul 14 episodul 64 din 12 noiembrie 2026
Relația dintre Anne-Mary și Claudio este pusă la încercare încă de la început! Cei doi concurenți Mireasa, care au decis să se apropie și să înceapă o cunoaștere, au avut parte de prima discuție tensionată. O glumă făcută de Anne-Mary și dorința ei de a petrece mai mult timp alături de Claudio au dus la un schimb de replici în care fiecare a încercat să-și explice punctul de vedere.
Totul a pornit după ce Anne-Mary a spus, în glumă, că se duce în altă parte. Claudio i-a atras atenția că își dorește să fie respectat în fața celorlalți și că nu ar trebui să se supere atunci când el îi comunică anumite lucruri.
Reacția concurentei nu a întârziat să apară. Anne-Mary i-a reproșat că are mereu ceva de comentat la comportamentul ei și că, de multe ori, îi spune lucruri care o deranjează.
„Tot timpul zici lucruri care nu-mi plac. Nu-ți place că vreau să stau cu tine? Păi ție nu-ți place de mine înseamnă. Nici mie nu-mi place că nu vrei să stai cu mine”, i-a spus ea.
Claudio a încercat să-i explice că trebuie să țină cont și de celelalte persoane din casă și că respectul față de cei din jur este important. El a subliniat că nu toate situațiile vor fi pe placul amândurora și că este nevoie să învețe să comunice fără ca orice neînțelegere să se transforme într-un motiv de supărare.
Anne-Mary a insistat că, din punctul ei de vedere, cei doi trebuie să caute soluții pentru ca lucrurile să funcționeze, nu să renunțe atunci când apar primele dificultăți după ce au făcut pasul către o cunoaștere, cei doi au de învățat cum să-și gestioneze diferențele și așteptările.
