În gala Mireasa: Meciul Iubirii, publicul a schimbat ierarhiile din competiție și a stabilit noii favoriți ai săptămânii Doamna Melinda a primit cele mai multe voturi și a fost desemnată Mama Săptămânii, în timp ce Giulia și Dorian au obținut titlurile de Mireasa și Mirele Săptămânii.
Săptămâna a fost una plină de evenimente în casa Mireasa. O concurentă nouă a intrat în competiție, iar o altă tânără a venit pentru o perioadă limitată, la invitația lui Denis. Și Dorian a făcut o alegere similară, iar persoana chemată de el a apărut direct în gală. Pe plan sentimental, Daniela și Darius au decis să reia relația, formând din nou un cuplu, însă atmosfera nu a fost lipsită de tensiuni. Daniela a avut discuții aprinse atât cu mamele, cât și cu Claudia, pornind de la un obiect cosmetic, iar aceste momente au influențat percepția publicului.

În gala din 8 mai 2026, Simona Gherghe a prezentat clasamentul săptămânii aa categoria fetelor, Amalia s-a clasat pe locul al treilea, Roxana a ocupat poziția a doua, iar Giulia a fost aleasă Fata Săptămânii la băieți, Darius a încheiat pe locul al treilea, Alexandru pe locul al doilea, iar Dorian a fost desemnat Băiatul Săptămânii.
Emisiunea Mireasa: Meciul Iubirii continuă să fie difuzată de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY, aducând în fața publicului tineri hotărâți să își testeze compatibilitatea și să își găsească jumătatea.
