O nouă etapă plină de emoții și incertitudine îi așteaptă pe concurenții care au rezistat până acum în competiția Survivor. După luni întregi de efort, strategii și adaptare continuă, cei rămași în joc au ajuns în punctul în care Unificarea devine realitate, iar regulile par să se schimbe de la o zi la alta.
Membrii tribului Los Niños intră în această seară, de la ora 20:30, într-o provocare complet diferită de tot ce au întâlnit până acum. Antena 1 și AntenaPLAY transmit o ediție încărcată de tensiune, în care necunoscutul devine principalul adversar.
Eliminarea lui Alberto, unul dintre cei mai apreciați jucători, continuă să lase urme în rândul colegilor săi. Duelul pierdut în fața prietenului său apropiat, Lucian, a stârnit emoții puternice. „Lacrimile lui Patrice și ale Ramonei au spus totul… plecarea lui Alberto a lăsat un gol”, va mărturisi Gabi Tamaș. La rândul său, Lucian recunoaște că momentul a fost unul dintre cele mai grele trăite în competiție: „Era omul în care aveam cea mai mare încredere aici. A trebuit să-l scot eu din joc. Simțeam presiunea pe umerii lui în fiecare zi”.

După Unificare, atmosfera s-a schimbat radical, iar concurenții simt că terenul le fuge de sub picioare. „De când s-a făcut Unificarea, nu mai avem nicio idee despre ce urmează”, spune Maria, exprimând neliniștea generală. Așa cum se întâmplă la fiecare probă, Adi Vasile va clarifica regulile înainte ca jucătorii să intre pe traseu. De această dată, surpriza este majoră: „Astăzi veți concura în două echipe formate de căpitani. Cei doi căpitani vor fi finaliștii probei la care intrați acum”, anunță prezentatorul.
Pe parcursul confruntării, tensiunea devine tot mai vizibilă, iar dorința fiecăruia de a-și construi propria echipă se simte în fiecare mișcare. „Este primul joc pentru titlul de căpitan, toți vor să-și aleagă oamenii potriviți”, observă Adi.
Rămâne de văzut cine își va impune strategia, cine va câștiga recompensa specială de 1 mai și cine se va întoarce în tabără cu moralul la pământ răspunsurile vor veni în doar câteva ore nu ratați nicio ediție Survivor! Competiția continuă vineri de la 20:30, iar sâmbătă și duminică de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
