Înaintea celui de-al doilea joc al semifinalei, prezentatorul Survivor, Adi Vasile, le-a explicat concurenților traseul pe care trebuie să îl parcurgă. „După start aveți două obstacole urmate de un labirint care se va finaliza cu o parte de târâre, iar la final veți arunca cu obiecte în formă de X pentru a dărâma 10 mingi, după care veți arunca cu discuri de lemn pentru a dărâma un totem”, a precizat acesta.
Ajunși în trib, concurenții au discutat despre prestațiile din teren și despre eliminarea Biancăi Giurcanu. „Săculeții mi-au dat ceva bătăi de cap. Din fericire pentru mine, Bianca a părăsit competiția, însă simt și tristețea celui care pleacă”, a declarat Ramona Micu. Iată ce au declarat și ceilalți semifinaliști despre plecarea Biancăi Giurcanu.

Trei foști Războinici și trei foști Faimoși au ajuns până în semifinala Survivor România 2026. Aceștia au pășit în fața lui Adi Vasile cu speranța că vor ajunge până în etapa finală a competiției, după probele eliminatorii, Deși au avut mare încredere în forțele proprii, concurenții s-au lovit de adevărate obstacole pe traseu. Prima probă nu a fost deloc ușoară, punând la încercare forța, răbdare, dexteritatea și rapiditatea semifinaliștilor, un lucru este cert, toți au depus eforturi mari pentru a se califica la cea de-a doua probă a serii, însă cineva a fost nevoit să plece. Din păcate, o concurentă nu a obținut suficiente puncte în competiție. Așadar, Adi Vasile a anunțat eliminarea ei.
Ce fată a fost eliminată de la Survivor România 2026 în semifinala de pe 6 iunie 2026, cea care nu a reușit să facă față provocărilor de pe traseu a fost Bianca Giurcanu. Aceasta e prima concurentă care părăsește show-ul chiar înainte de finală prezentatorul TV a dat vestea că vor fi două eliminări la finalul probelor.
