Printre lucrurile marunte pe care le urasc, unul ar fi deschiderea si inchiderea usilor cu cheia. Un lucru perfect normal, nu? Ei bine, pentru mine nu e ceva normal. Este si motivul pentru care usa casei imi este mereu deschisa (la propriu). Eu, la randul meu, las usa deschisa cand plec, pentru ca de cele mai multe ori ramane cineva acasa. Astazi, desi al meu fratior era acasa, mi s-a spus sa inchid usa cand plec (el dormea – pai nu cumva sa intre vreo molestatoare de majori in casa peste el! Trebuia, dom`le, inchisa usa!). Pai caut eu cheia in toate posetele (urasc sa fac asta, pentru ca am numai posete mari cu kilograme de lucruri prin ele), o gasesc in cele din urma.
O reasez in poseta de azi si plec in oras. Dupa ce cobor scarile, imi amintesc ca n-am inchis usa 😀 Asta e… forta obisnuintei 😀 Ma intorc din drum, caut din nou cheia prin poseta, o gasesc, incerc sa-mi dau seama care din chei este cea buna… Intr-un final reusesc sa introduc cheia in gaura corespunzatoare 🙂 Si se blocheaza. Cheia ramane in usa, nu mai poate fi miscata nici la stanga, nici la dreapta, nici in afara! Disperare! Ma duc si il trezesc pe frate-meu, care bineinteles ca nu e in stare nici sa-si dezlipeasca bine pleoapele, darmite sa mai scoata si cheia blocata din usa! Anyway… in cele din urma l-am lasat in mijlocul problemei create de catre moi si am plecat (mai eram si in criza de timp). Cand ies din scara pe cine vad? Tatal meu se indrepta spre casa. Ca sa intelegeti reactia mea, trebuie sa va explic ce fel de om este el: e genul de persoana care se agita din orice nimic. E prapastios si ia orice problema minora ca pe o tragedie. Intr-adevar, se enerveaza doar pe moment.
Dupa aceea ii trece. Dar e tare iritant pe moment! E berbec, n-ai ce sa-i faci! Nu ca n-as face parte din aceeasi specie, dar parca barbatii berbeci sunt mult mai isterici decat femeile 🙂 Tot timpul imi spune ca sunt aeriana. Nu sunt aeriana, sunt doar incapabila sa ma concentrez pe lucrurile marunte si enervante. Sa revenim: cand l-am vazut, era prea aproape de mine ca sa-l mai pot ocoli. Deja ma vazuse. Iar eu deja vizualizam expresia fetei lui cand va auzi ca am reusit sa blochez cheia in usa. Cand am ajuns in dreptul lui, mi-am luat fata de copil bosumflat, dar nu foarte bosumflat (daca as fi fost foarte bosumflata, i-as fi amplificat nervii; daca as fi fost prea binedispusa, i-as fi lasat senzatia ca nu imi pasa, ceea ce ar fi fost si mai rau, asa ca am ales calea de mijloc, adica fata de copil bosumflat si totusi dragut in bosumflarea lui.
I-am povestit micuta mea boacana si normal ca nu i-a convenit. Dar n-a zis mare lucru si a plecat acasa. M-a sunat peste vreo 20 de minute sa ma intrebe pe un ton ridicat: `cum ai reusit sa strici usa? de ce nu esti atenta? unde ti-e capul?`. Eu i-am raspuns in continuare pe tonul meu bosumflato-dulcic, dupa care mi-a inchis. Stiam ca o sa-l faca mama sa ii treaca mica criza de nervi. Ceea ce s-a si intamplat. Tot ea l-a ajutat sa scoata cheia din usa. Au reusit, thank God!
Cred ca seman foarte mult cu tatal meu, doar ca eu nu ma stresez prea mult din orice. Posibil sa ajung asa odata cu varsta… who knows? Dar am observat ca nici el nu se descurca cu chestiile astea marunte. E un visator, la fel ca mine 🙂 Si e si un pic aerian.
Dupa ce am blocat cheia in usa, am reusit sa ma si impiedic pe drum, spre bucuria spalatorilor de masini. Vesnicii mei `prieteni`, baietii veseli de la spalatoria auto! Hrrr! De ce trebuie sa ma impiedic tocmai in fata lor? DE CE?
Tarziu am realizat ca mai uitasem niste lucruri pe acasa, cum ar fi crema de protectie solara. Am fost la plaja si mi-am uitat crema acasa. Sunt rosie acum. Daca ar fi sa ma caracterizez in doua cuvinte, acelea ar fi: tomata arsa!
Nu stiu ce mi s-a intamplat azi. Prea multa aiureala intr-o singura zi chiar si pentru mine!
PS: Ce chestii marunte va enerveaza pe voi??